Modul Limită de credit (T)
🔸

Modul Limită de Credit

Instalare Modul Limită de Credit

Pentru a instala modulul Limită de Credit în Odoo, urmați acești pași:

  • Accesați modulul Aplicații;
  • Alegeți opțiunea Categorii – Toate;
  • În bara de căutare, tastați Limită de Credit:
  • Selectați modulul din rezultatele căutării;
  • Apăsați butonul Instalează


Grupuri de utilizatori

Pentru a opera Limita de credit, în sistem sunt două grupuri de utilizatori:

  1. Aprobă comenzi peste limita de credit - utilizatorii din acest grup pot pune în comanda de vânzare bifa de Permite vanzare peste credit, dar nu pot să modifice în partener câmpurile legate de limita de credit;
  2. Modifică limite de credit - utilizatorii din acest grup pot să modifice în partener câmpurile legate de limita de credit.

Notă!!! Verificarea limitei de credit se face la selectarea partenerului, indiferent în ce grup este utilizatorul.

În sistemul Odoo, se vor întâlni următoarele cazuri:

  • Utilizatorul nu face parte din niciun grup;
  • Utilizatorul face parte din grupul Modifică limite de credit;
  • Utilizatorul face parte din ambele grupuri;
  • Utilizatorul face parte din grupul Aprobă comenzi peste limita de credit. Acest caz va fi cel mai întâlnit in sistem.

Utilizatorul nu face parte din niciun grup

Dacă utilizatorul nu face parte din niciun grup, acesta nu va putea modifica Limita de credit și nu va putea confirma o ofertă de vânzare.

Utilizatorul face parte din grupul Modifică limite de credit

Utilizatorul care face parte doar din grupul Modifică limite de credit va putea modifica limita de credit din Partener și nu va avea acces la câmpul de Permite vânzare peste limita de credit?

Utilizatorul face parte din ambele grupuri

Dacă utilizatorul face parte din ambele grupuri, acesta va putea modifica Limita de credit și va putea confirma o ofertă de vânzare. De regulă, acest utilizator este un manager în cadrul companiei.

Utilizatorul face parte din grupul Aprobă comenzi peste limita de credit

Utilizatorii din acest grup pot pune în oferta de vânzare bifa de Permite vânzare peste credit?, dar nu pot să modifice în Partener câmpurile legate de limita de credit.

ATENȚIE!!! Dacă Partenerul are depășită limita de credit, doar un utilizator cu drepturi de manager poate modifica limita de credit și să pună bifa în câmpul Permite vânzare peste credit?

Procedura de lucru pentru utilizatorii care fac parte din grupul Aprobă comenzi peste limita de credit

Dacă Partenerul are setată o limită de credit și nu are bifat câmpul de Permite vânzare peste credit? din Contactul acestuia, după crearea unei oferte de vânzare și confirmarea acesteia, sistemul va afișa următorul mesaj

În acest caz, doar managerul (utilizatorul care face parte din ambele grupuri) va accesa secțiunea Alte informații unde va pune bifa în câmpul Permite vânzare peste credit?